Ficatul gras metabolic (MASLD): boala tăcută care merge mână în mână cu rezistența la insulină

MASLD reprezintă acumularea grăsimii în ficat asociată cu cel puțin un factor de risc cardiometabolic, precum obezitatea abdominală, prediabetul sau diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială, trigliceridele crescute ori HDL-colesterolul scăzut. Afecțiunea poate apărea inclusiv la persoane cu un IMC normal, mai ales dacă există grăsime viscerală în exces sau predispoziție genetică.

Rezistența la insulină are un rol central. Atunci când țesuturile nu mai răspund eficient la insulină, în circulație ajung mai mulți acizi grași, iar ficatul produce și depozitează mai multă grăsime. La rândul său, ficatul gras poate agrava rezistența la insulină, glicemia și profilul lipidic, formând un cerc vicios metabolic care se întreține.

La majoritatea persoanelor, boala rămâne mult timp la stadiul de steatoză. La unii pacienți poate apărea însă inflamația hepatică – numită MASH (Metabolic Dysfunction Associated Steato-Hepatitis)–, urmată de fibroză și, în formele avansate, de ciroză. Nu cantitatea de grăsime, ci gradul fibrozei este cel mai important predictor al complicațiilor hepatice.

MASLD este frecvent descoperită întâmplător, deoarece poate evolua fără simptome evidente. Ecografia abdominală poate identifica steatoza, însă poate rata formele ușoare și nu stabilește cu suficientă precizie gradul fibrozei. Nici transaminazele normale nu exclud boala sau fibroza avansată.

Evaluarea inițială poate include TGO, TGP, GGT, hemoleucogramă cu numărul de trombocite, glicemie, hemoglobină glicozilată și profil lipidic. În funcție de context, medicul poate recomanda și investigații pentru excluderea altor cauze de afectare hepatică.

Un prim pas în estimarea riscului de fibroză este scorul FIB-4, calculat pe baza vârstei, TGO, TGP și numărului de trombocite. În general, o valoare sub 1,3 indică un risc redus de fibroză avansată, iar o valoare mai mare necesită interpretare medicală și, adesea, investigații suplimentare. Pragurile diferă în funcție de vârstă, iar scorul nu trebuie interpretat izolat.

Atunci când riscul nu poate fi exclus prin analize, poate fi recomandată elastografia hepatică, precum FibroScan, care estimează rigiditatea ficatului. Biopsia hepatică nu este necesară de rutină, fiind rezervată situațiilor în care diagnosticul rămâne neclar sau rezultatul ar modifica tratamentul.

Tratamentul urmărește atât reducerea afectării hepatice, cât și îmbunătățirea sănătății metabolice. Pentru persoanele cu suprapondere sau obezitate, o scădere susținută de cel puțin 5% din greutatea inițială poate reduce grăsimea hepatică, 7–10% poate ameliora inflamația, iar o scădere de cel puțin 10% oferă cele mai mari șanse de îmbunătățire a fibrozei.

Nu există o singură „dietă pentru ficat gras”, iar curele detoxifiante nu elimină grăsimea hepatică. Este recomandat un model alimentar sustenabil, bogat în legume, fructe, leguminoase, cereale integrale, pește și grăsimi nesaturate, cu limitarea băuturilor îndulcite, a excesului caloric și a alimentelor ultraprocesate consumate frecvent.

Activitatea fizică poate reduce grăsimea hepatică și poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină chiar și fără o scădere mare în greutate. În general, sunt recomandate cel puțin 150 de minute de activitate aerobică moderată pe săptămână, asociate cu două-trei ședințe de exerciții de forță și cu reducerea timpului petrecut în poziție șezândă.

La fel de important este controlul diabetului, tensiunii arteriale, colesterolului, greutății și apneei de somn. Tratamentul se individualizează, iar consumul de alcool trebuie discutat cu medicul, deoarece poate contribui suplimentar la progresia afectării hepatice.